Foloseste Transportul Public Japonez

May 27, 2020 | postat de Oana | categorie: japonia

Categorie: japonia

In Japonia, transportul public este excelent, asa ca nu vei avea nevoie sa inchiriezi o masina. 

Cea mai buna optiune este achizitia unui JR Pass pe care il poti folosi un numar nelimitat de calatorii pentru sapte, 14 sau 21 de zile. Cel mai ieftin JR Pass, cel pentru sapte zile, costa aprox 250 de euro si il poti folosi inclusiv pentru trenurile de mare viteza Shinkasen (bullet train), dar si pentru transportul public din orase operat de catre Japan Rail (JR).

Ce avantaje ai? 

Costul JR Pass pentru sapte zile este doar un pic mai mare decat costul unei calatorii dus-intors Tokyo-Kyoto cu bullet train. Am folosit JR Pass atat pentru deplasarea dintr-un oras in altul, dar si pentru deplasarile in oras, mai ales in Tokyo. JR are o retea vasta si am calatorit, cu foarte mici exceptii, folosind doar serviciile lor. Imi place foarte mult sa merg pe jos, insa distantele dintre obiectivele pe care mi-am propus sa le vizitez erau foarte mari. Am folosit intens JR, desi am parcurs in medie 18 km pe jos zilnic. 

Daca vrei sa calatoresti pe ruta Tokyo-Kyoto (450 km intre cele doua orase), serviciile JR sunt cele mai rapide, vei ajunge la destinatie in trei ore. In comparatie, calatoria cu masina dureaza cel putin dublu. 

Pe langa serviciile de transport, poti beneficia de internet mobil prin achizitia serviciului Pocket WiFi. Pentru aproximativ 50 de euro pentru cinci zile, primesti un router mobil pe care il vei ridica impreuna cu JR Pass si pe care il vei inapoia la finalul perioadei pentru care ai achizitionat serviciul.  Ce primesti? Consum NELIMITAT de date! Poti conecta simultan maxim zece dispozitive la router. Il poti folosi atat tu, cat si persoanele cu care calatoresti. Viteza traficului de date este forte buna. Eu l-am folosit inclusiv pentru apeluri telefonice cu familia, prietenii si colegii prin WhatsApp. Conexiunea a fost excelenta de fiecare data. Costul? Infinit mai ieftin in comparatie cu serviciile de roaming.

Cum iti dai seama pentru ce linii poti folosi permisul? Vezi denumirea serviciul respectiv. Toate liniile private de transport au nume de genul “Seibu/ Kintetsu Ceva Line”. Practic, toate serviciile de transport care nu sunt JR. 

Metroul nu este inclus! Desi poti calatori linistit in Tokyo folosind exclusiv JR, daca, totusi, vrei sa folosesti metroul, poti achizitiona un card Suica in schimbul unui depozit de 500 de yeni. Cardul Suica il poti folosi atat in Tokyo, cat si in multe alte zone in Japonia. Mai multe informatii aici

Verifica atent iesirea din statie de care ai nevoie pentru a ajunge la obiectivul dorit sau pentru a-ti continua calatoria. Marea majoritate a statiilor au zeci de iesiri conectate la o vasta retea subterana. O alegere nepotrivita te poate duce in cu totul alta directie si la o distanta mare fata de locul in care ti-ai propus sa ajungi. 

Ce ma fac? Nu stiu japoneza! E suficient sa cunosti limba engleza. Afisajul si anunturile in trenuri si in statii sunt atat in japoneza, cat si in engleza. Daca ai achizitionat Pocket WiFi te vei descurca foarte usor si cu limba romana. Serviciile de transport japoneze sunt probabil cele mai exacte din lume. Daca verifici traseul pe Google Maps, vei avea toate informatiile de care ai nevoie in limba romana, inclusiv costul fiecarui transfer in parte (informatie foarte utila mai ales in cazul in care nu detii un JR Pass sau folosesti alta companie de transport).

Cum folosesti bullet train (Shinkasen)? Pe baza JR Pass, la reprezentantele JR din statii, rezervi cursa de care ai nevoie si locul in tren. 

Daca faci calatoria de la Tokyo la Kyoto, rezerva un loc pe randul de fotolii din dreapta fata de directia de mers. Vei avea ocazia sa vezi Muntele Fuji atunci cand trenul trece prin apropierea lui. Atunci cand rezervi locul, personanul JR iti va atrage atentia asupra acestui detaliu.

Cum ma descurs sa gasesc vagonul si locul rezervat? Foarte simplu. Odata ce ai identificat linia unde urmeaza sa soseasca trenul, numarul vagonului, numarul locurilor si locul exact in care urmeaza sa se deschida usile trenului sunt marcate pe peron. 

FOARTE IMPORTANT! Daca JR Pass este si optiunea ta ideala de transport in Japonia, trebuie sa stii ca acesta este disponibil doar pentru turisti (exclusiv pe baza unei vize turistice), poate fi achizitionat doar online, doar in afara Japoniei (odata ajuns in Japonia nu il mai poti achizitiona) si este nominal (netransmisibil). Atunci cand il folosesti trebuie sa il prezinti pesonalului din statii, la intrarea si la iesire. Acestia iti pot solicita sa le arati pasaportul pentru a verifica daca permisul chiar este al tau.

Dupa achizitia online, primesti un voucher prin posta. Pe baza acestui voucher si a pasaportului cu viza turistica de intrare in Japonia, ridici JR Pass la birourile JR care ofera acest serviciu din aeroport sau in unele statii mari.

Daca, totusi, vrei sa inchiriezi o masina, tine cont ca permisele de conducere romanesti nu sunt recunoscute, ci doar permisele de conducere internationale (afla mai multe aici). 

Daca detii un permis de conducere international, poti vizita Tokyo si la volanul unui kart, tururile de oras la volanul unui kart fiind populare in randul turistilor.






Top